Ninja & Geisa

 

Doua ”personaje” care se lupta in mine. Reprezinta  antreprenoriatul si feminitatea, doua concepte care  ma preocupa de mult timp.

Dupa prima intilnire cu Monica, am hotarit sa abordam aceste subiecte pe rand. Am rugat-o sa scrie ce simte in legatura cu aceste doua subiecte:

”Diana mi-a dat o tema surprinzatoare dupa discutia de doua ore si jumatate cu mine.
Oare ce am facut, zis, inspirat de a facut tocmai aceasta asociere? Da, am vorbit si despre feminitate si antreprenoriat. Iar acum eu mi-am luat angajamentul sa scriu ceva (inteligent si util preferabil) despre asta.

Voi incerca, din propria-mi experienta si identitate.

Feminitatea mi se pare un termen over-rated; probabil deoarece este “la moda”, imi repugna. Nu trebuie sa “dobandim” nimic in viata, nici macar “feminitatea” la moda, de ce se face atata caz? Cred ca important este  sa fim autentice, adica sa sapam sub straturi de masti si sa incercam sa ajungem la esenta noastra. Ca este feminina, masculina nici nu conteaza, important este sa fie autentica; fiecare suntem o combinatie intre yin si yang, poate cu o inclinatie spre una dintre ele; suntem femei si barbati intr-o lume care incearca sa ne incadreze in clisee, care ne aduce noi sentimente de vinovatie si dorinta de a ‘fi”, a “deveni” cineva, un cineva bine trasat, bine stabilit.

Cine ne invata sa fim noi insine, sa devenim noi insine mai bine spus? Aici frica este atat de mare, este ca si cum ne-am uita in haul unei prapastii, te ia cu ameteala si serpi (nu fluturi) in stomac. De ce? Pentru ca in lipsa unor “indicatii precise” de devenire, responsabilitatea cade pe umerii nostri si este atat de grea… Asadar, nu este mai usor sa urmezi un model? Valabil si in moda/fashion. Dar cu tine ce se intampla, unde ramai, unde esti ascunsa si de ce ceva dinauntrul tau este mereu nefericit, mereu in cautare sa fie ceva, altceva, mai intr-un fel, mai intr-altul, mai placuta, mai admirata, mai ca Bianca sau Elena. Linistea, impacarea, fericirea, adevarata feminitate, poate spun cuvinte mari, dar astea sunt, vin cand te descoperi pe tine si esti, traiesti ceea ce esti si simti. Iata apologia feminitatii in viziunea mea. A-ti accepta feminitatea inseamna a-ti accepta si partea ta de yang, mai mare sau mai mica, poate chiar si lipsa ei. Este un proces insa, cu zmei, balauri si zane, bune si rele.

Ca tot vorbesc despre zmei, introduc antreprenoriatul.

Antreprenoriatul te duce intr-o zona in care nu mai ai termen de comparatie sau reper – intern, de zi cu zi ma refer, nici sefi care sa-ti zica ce sa faci si la care sa raportezi. Aici totul trebuie sa faci totul singur: targeturi (daca vrei)-in functie de piata, concurenta, noroc (!!), fara raportare la cineva “mai sus” si unde poti gasi justificari; motivatie pe care nu ti-o da HR-ul prin politici bine implementate, este motivatia supravietuirii, succesului sau din contra a esecului, forta de fiecare zi sa o iei de la capat cand lucrurile merg rau, sa gasesti sursele si puterea sa analizezi, actionezi, sa te reinventezi, sa gasesti echilibrul sa nu te imbeti cu succesul, sa fii mereu pe pamant (dar sa nu-ti pierzi capacitatea sa fii si in nori) si in garda. Duce un pic cu filozofiile orientale, la luptele specifice lor, la identificarea unei lumi diferite de sistemul binar in care am crescut si am fost educati.

Linia comuna intre feminitate si antreprenoriat este lipsa unei definitii stricte si concrete, din punctul meu de vedere, greu de suportat. Este vorba de fler, ambele au ceva care tin si de simtire, un teritoriu in care avand libertate, ai responsabilitate.

La prima vedere exista si un antagonism: poti fi feminina (a se citi fragila, delicata, in rochie poate J ) intr-o lume a antreprenorilor (a se citi barbati in majoritate, caci include actiunea, yangul)?

Sa va descriu pe scurt comportamentul meu de cand eram corporatista, fata de experienta mea de 6 ani de antreprenoriat, prin prisma feminitatii. Ca sa nu fie vag, voi vorbi despre feminitate prin prisma a ceea ce se vede, adica modul de a te imbraca “feminin”.

Corporatismul sau “uniforma corporate” (neoficiala).

Este simplu: iti alegi haine pe stilul celor din jurul tau atunci cand te angajezi intr-o firma, iti adaptezi poate tinutele tale, caci vrei sa te integrezi. Este un comportament normal, asta daca nu esti cumva vreo rebela sau non conformista prin definitie, caz in care probabil nu ai fi acolo. Este un teritoriu cunoscut care nu-ti face probleme, de ce sa risti? Ce iti ghideaza alegerile?

Chiar trebuie oare sa te conformezi vestimentar?

Eu am facut-o, insa mi-am adaugat propriul stil in mici accesorii precum esarfe, brose, pantofi colorati poate, bentite, la clasicii pantaloni negri si camasa alba.

De ce ma imbracam asa nici eu nu stiam, cred ca era un fel de inertie intr-un cadru stiut. Stiam si vedeam rochii frumoase, poate de zi, de birou adica,, dar “nu erau pentru mine”, nu-mi trecea prin cap ca as putea cumpara o rochie decat daca aveam vreo ocazie. Mai aveam ceva fuste, maxim de “feminitate, insa tip “creion” in care nu puteam pasi foarte larg, evidentiind silueta pe care ma chinuiam sa mi-o mentin.

Antreprenoriatul. Sau “whatever works”.

Pentru ca intrand in antreprenoriat am intrat intr-o firma in care partenerii-mi erau barbati, puteam sa ma imbrac oricum, nu cred ca remarcau, nu comentau, deci nu conta.

Aveam prezentari din cand in cand, unde ma conformam la codul vestimentar pe care il intuiam al clientului, adaugand o nuanta de personalitate in accesorii de calitate.

Niciodata in 5 ani in birou nu am avut vreo discutie despre haine, ceea ce la inceput mi-a parut foarte ciudat.

Lipsa de comparatie si reper, fara colege. Deci, teren liber in a experimenta si incerca in ce ma simt eu bine, in intimitatea propriului birou, in acord cu functia mea si intalnirile ocazionale intr-un domeniu creativ pe care il reprezentam si prin vestimentatia mea.

Pentru ca lucram multe ore si de cele mai multe ori aveam activitati imediat dupa birou, dans sau intalniri cu prietenii in oras, am facut marea descoperire: rochia, obiectul de imbracaminte atat de confortabil, echivalent cu libertatea, cu care trec o zi de lucru fara sa o simt, in care ma simt femeie cu adevarat.

Si revin la atributul de femeie. Lucrand intr-o “lume a barbatilor” am descoperit ca spiritul meu combativ, interogativ si direct ii duce inspre o competitie cu mine, astfel ei raspund ca unui egal si nu am cum sa ies dintr-o astfel de “lupta” tacita invingatoare. Am descoperit ca sursa adevarata a puterii este a fi si a exprima ceea ce esti cu adevarat, a-ti putea exprima individualitatea, fara a fi excentrica de dragul excentritatii, o alta “uniforma”. Asa ca am gasit in a fi femeie un mod de a-mi valorifica calitatile de “femeie” si a lasa teritoriul “barbatesc” liber si actionabil atunci cand trebuie sa iau o hotarare rapida. In rochie ma simt in elementul meu, nici fragila, nici vulnerabila (desi aceste atribute nu sunt “rele” in sine, acceptarea lor sunt sursa unei mari puteri), ci ceea ce sunt: eu, femeie cu o doza puternica de yang in combinatie cu yin, care se activeaza atunci cand trebuie. Am descoperit asta cu ocazia antreprenoriatului, insa cred ca este o intamplare.

Confortul unei rochii din pacate nu va putea niciodata sa-l experimenteze cu adevarat un barbat. Poate de aceea noi putem fi mai flexibile, mai sensibile, poate mai creative.

Pana la urma, hainele sunt o chestiune culturala, feminitatea adevarata radiaza undeva de sub ele, insa functioneaza si invers: experimentand ceva nou, o rochie de exemplu pe care in mod uzual nu ai purta-o, poti avea acces la o noua senzatie de sine. Antreprenoriatul este ceva care pe mine m-a educat sa ma apropii mai mult de oameni si sa-mi placa.

Astazi, avand firma mea de publicitate, Second Skin Advertising si proiectul Second Skin Clothing, ma imbrac in marea majoritate a timpului doar cu rochiile mele. Intentionez sa produc mai multe SKU-uri ca sa nu-mi mai fie necesare alte obiecte, decat in cazul in care trebuie sa ma “mulez” abil unei situatii, unei intalniri in care trebuie sa “ne intalnim” la mijloc.

Un ultim gand, de “watch out” in feminitate si antreprenoriat: perfectiunea.

Cautarea atingerii perfectiunii este atat in detrimentul feminitatii cat si al antreprenoriatului; incercand sa o “atingi” risti sa pierzi esentialul. Simt ca ea trebuie (doar) sa te ghideze si sa te inspire, fara a fi “atasata”de ea.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: