Un mesaj idealist

Am vazut aseara ”Closer to the moon”  si cred ca e un film frumos,  emotionant si generos. Un film cu un mesaj pentru 2 generatii.

Primul film romanesc pe care eu il gasesc cu adevarat frumos ! Lumina si  muzica au invaluit o poveste  fabuloasa din Romania in anii de glorie ai comunismului.

Stiam despre acest film chiar de la domnul Tudor Caranfil, un om cu totul special, un pasionat de filme si tatal regizorului Nae Caranfil, autorul ”Closer to the moon”. L-am cunoscut la Cluj, la Tiff in vara lui 2012. Atunci ne-a povestit ca fiul sau lucreaza la un film despre o poveste reala din anii 50 din Romania. Filmul era aproape gata insa nu avea final pentru ca Nae Caranfil si producatorii americani aveau viziuni diferite asupra finalului. Uitasem de aceasta discutie pina astazi, si-a adus aminte Liviu la finalul filmui. Am vazut pe generic ca producator pe Mandragora Movies, poate ca Bobby Paunescu a ”salvat” finalul filmului. Asa vreau eu sa cred, nu stiu cu adevarat cine a decis finalul.

Fotografie din iunie 2012, gasita de mine pe site-ul firmei Chainsaw, firma de procesare postproductie a filmului.

2012-06-18 16.05.10 2012-06-18 16.05.15

M-a bucurat filmul acesta in fiecare secunda. Mi-au placut mult muzica si imaginea si modul in care a fost spusa povestea. Am inteles povestea ca fiind  mult mai mult decit relatarea unui jaf in Romania comunista. E despre viata romanilor din acea perioada, finalul anilor 50.  Abia acum am inteles ce-mi povestea bunica in serile de iarna de la ea de acasa. Si l-am inteles pe tata care asculta cu frica noaptea Radio Europa Libera si Vocea Americii.

Parca am vazut tineretea parintilor mei printr-o lentila groasa si incetosata, cu muzica de patefon in fundal. Ei inca nu au vazut filmul, sint curioasa cum se vor simti, cum il vor percepe, daca le va place. Mama sigur va plinge pentru ca si bunicul Iustin, tatal ei,  a fost inchis si a murit in inchisoare la Jilava.

Mi-a placut mult scena cu aniversarea pe acoperis in care cineva muta telescopul ca sa priveasca spre Pamant si nu spre luna. Prin el, prin acest telescop, poti sa vezi scene din casele oamenilor, poti sa vezi dragoste, ura, speranta, poti sa vezi chiar si o ”saltare” de la domiciliu de catre Securitate. Intr-unul din apartementele de bloc l-am zarit pentru o secunda si pe dragul de Tudor Caranfil intruchipand un batranel care-si  ascundea banii sub saltea. Mi-a placut Bucuresti-ul din film, strazile cu caldarim din centrul vechi si din alte locatii alese pentru filmare. Cred ca am zarit si ceva din intrarea la scoala Ion Heliade Radulescu de vizavi de Muzeul Taranului Roman.

Mi-au placut notele de umor subtil si obraznic in acelasi timp. M-a impresionat combinatia de tragedie cu comedie, de fapt tratarea scenelor cele mai dramatice cu o imensa dragoste de viata si cu umor.

Cum e sa-ti stergi ochelarii cu banda neagra pe care ar trebui s-o porti pe ochi, aflat fiind in fata plutonului de executie  ?

Sau cum e sa-ti propui sa jefuiesti  Banca Nationala a Romaniei pentru a sarbatori implinirea varstei de 40 de ani ? Doar ca sa te simti la fel de rebel ca la 20 ani? La fel de liber si nonconformist?  Doar pentru ca intuiesti ca nu te mai asteapta nimic extraordinar in viata.

Va rog mult pe voi toti prietenii mei, mergeti la acest film ! Si dupa ce mergeti, va rog scrieti-mi aici impresiile voastre, m-ar bucura mult.

Da, domnule Caranfil, am inteles mesajul idealist si va multumesc mult pentru finalul optimist si luminos.

A fost pentru prima data cind am urmarit un film romanesc si nu mi-a fost jena ca sint romanca si traiesc in Romania. Pentru prima data am simtit compasiune pentru Romania si pentru neamul nostru. Stiu ca suna foarte ciudat, chiar patetic, dar pana la acest film nu am inteles cita suferinta s-a adunat in spiritul romanesc. Eu vad  ca acest film ca pe un omagiu pentru cei care au trait in comunism si un mesaj idealist pentru cei care au avut norocul sa se fi nascut dupa 1990.

In fotografie, eu si fiica mea Flavia, nascuta in 1990.

Flavia si Diana la finalul galei TIFF iunie 2012 la Teatrul National din Cluj

Flavia si Diana la finalul galei TIFF iunie 2012 la Teatrul National din Cluj

Anunțuri

  1. Si mie mi a placut la fel de mult filmul, abia astept sa l mai vad inca o data. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: